Sau cum sa mori… Cat de dubios poate sa para postu asta?
Well… ma gandeam la toti acei oameni care au hotarat ca e mai usor sa te dai batut decat sa lupti. Care considera ca fuga-i sanatoasa, ca viata nu merita traita. La toti acei copii care se hotarasc ca viata nu poate continua fara “el/ea”. Mai des fara “el”. Pff.. ce copile fara minte… Si cand te gandesti ca ar fi realizat mai tarziu ca de fapt nu-i asa de rau fara “el”. Ca un alt “el” ii poate lua locul, ca poate e mai bine asa. Ca daca a plecat asa, poate ca n-o merita, poate ca era prea insensibil pentru sufletul ei necopt, pentru ca o iubire ce te ucide nu se poate termina frumos.
Ma uit la copii care s-au sinucis pentru o nota proasta la scoala. Copii de 10-14 ani. PROSTILOR! Va omorati copii! Comunismul din voi nu intelege ca e important sa stii, nu sa ai note mari. Prefer restante decat sa fiu un medic prost, care a uitat tot de prea multa toceala. Care e revoltat si scarbit de sistem dupa atatia ani de munca si care nu vede altceva deca recompensa muncii sale, nu sufletele oamenilor.
Ma uit la oameni maturi care-si pun capat vietilor. De prea mult chin, suferinta, durere. Oameni cu caracterul slab, oameni bolnavi, fizic sau psihic.
Introducerea a incercat a fi o mascare a ideilor mele, idei venite din prea multa euforie. Ma gandeam… Oare cum e cel mai convenabil sa te sinucizi? Cel mai comod, confortabil, nedureros…
Unii se arunca de la inaltimi ametitoare. Numai gandul la senzatia pe care trebuie s-o ai cand iti simti tot trupul zdrobit imi da fiori. Oare ce gandesti cand cazi in gol, cand stii ca vei ajunge jos intr-o clipita si iti vei simti tot trupul ca se omogenizeaza, ca nu mai ai oase, muschi, viscere, ca sunt toate una si aceeasi? Adevarul e ca moartea survine repede, dar clipa impactului mi se pare infioratoare…
Altii aleg aruncatul in fata a diferite vehicule. Fie ca e tren sau metrou(nu.. masina nu e mijloc de sinucidere… franeaza mai repede decat iti inchipui si doare rau spitalizarea) bucati din fosta ta fiinta sunt intinse peste tot. Sute de metri acoperiti cu urmele tale. trupul ti-e reconstituit ca un puzzle macabru, in cazul in care cineva se mai chinuie sa faca asta. Desfigurat e putin spus… Macar ochii tai reci nu mai sperie pe nimeni.
Taiatul venelor e alta poveste. Din nou ma infioara gandul la senzatia pe care trebuie s-o ai cand iti sectionezi mainile, cand simti ca lama rece aluneca usor si ustura groaznic tendoanele desprinse. Imi provoaca o senzatie metalica si insuportabil de acuta. Dar si aici sunt variante, si acelea ca venele nu se taie orizontal, ci vertical ca sa fie eficient. O solutie orizontala fiabila ar fi posteriorul genunchiului. Da si tendoanele alea imi dau fiori reci…
Atunci, poate cineva s-ar intreba cum as face-o eu… Pai, e simplu, eu n-as face-o 
. In primul rand ca tendintele mele masochist-spirituale ma indeamna sa ma chinui, sa sufar sa vad cat pot sa lupt, de cat sunt in stare. Si in al doilea rand pentru ca mi-ar fi mila de mine insami ca sa fac asta. Dar ffind dat faptul, ei bine as alege sa ma sinucid prin supradoza. Un ac nu poate face prea mult rau fizic, iar corpul unei persoane care nu consuma droguri ar aprecia o doza nu chiar asa mare.
Apoi as astepta. Cu o tigara, muzica buna si un pahar de whisky, moartea. Poate parea ciudat, dar asa cum mi-o inchipui eu, mi se pare aproape erotizata… O doza mare, o tigara… Incet incepe sa-si faca efectul, devii high, totul e bun si placut, viata e buna. Savurezi acea ultima tigara, pentru ca stii ca va fi ultima, la fel si paharul de Jack si simti cum aluneci usor in nefiinta… Camera se invarte, ai acea senzatie de imponderabilitate, simti ca plutesti, ca zbori, ca esti usor ca un fulg, liber de greutatea proprie si a constiintei. Dupa ce ti-ai revazut toata viata filtrata printr-un ecran de heroina, devii inconstient. Si-atat. Punct. Ultimele guri de oxigen. Nici nu stii ca mori, nici nu simti. Esti high. Esti bine. A trecut. Mori cu zambetul pe fata.
