Mi-e dor :(

Zboara murgii, cai
Sub ai mortii crai
Despuind de spini
fratii lor crestini
Fug turcii pierzand botforii
Moartea-i strange-n sac
Sapte-s cei de fug Bosforii
Si Baba Novak

Ştiu că iubeşti şi tu cu-acelaşi dor aprins

Că flacăra iubirii încă nu s-a stins.

Când îmi spui c-ai să mă părăseşti

Nu te cred fiindcă ştiu că mă iubeşti.

Mi-e un dor nebun…

Vreau…

Vreau…

…o camera mare si racoroasa cu muzica in surdina, calda si calma.. poate Vama… si ceva folk.. si-o lumina calda de dupa-amiza, care te mangaie usor pe buricele degetelor daca intinzi mana. si-un pat mare si alb. sau un balansoar…

…o carte mare mare si frumoasa, usurica si captivanta, pe care s-o citesc in decorul de mai sus

…sa stau intinsa noaptea pe plaja, sa ascult valurile si sa le privesc. si-atat. liniste. si intuneric. si luna in apa

…miros de flori de camp

…o vaza mare mare plina cu maci rosii

…parfum de vanilie. vanilie pura

…gogosi cum imi facea bunica. sa am 6 ani si sa-mi faca gogosi cu zahar, pe care sa mi le fure o gaina din mana si sa ma intorc plangand la ea dupa ce-am alergat dupa gaina in zadar…

…pui de rata. mici si galbeni, cu puful ala specific, de parca ar fi un pui de gaina trecut pe la salon si asezonat cu fixativ, un pui de gaina cu ciocu’ mare

…cerul de-un albastru pur vazut printre crengile celor 2 copaci de care sta agatat hamacul. si pe el langa mine. si-un vant racoros care sa ciufuleasca rebel, peste caldura zilei de vara si peste pielea fina…

…un caine cat mine de mare si de doua ori mai greu, un saint bernard de exemplu, pe care sa-l iau in brate si sa ma pierd cu totul printre blana, piele si bale… si sa ma ia si el in brate…

…sa fiu vampir. baby, join me in death…

Nighty night. Me go to sleep

Sonata pentru saxofon si Eva

Am fost la teatru… Whoa, interesant, nup? Well, nu stiu cat e de interesant, dar pt mine asta e relaxare, liniste, meditatie. Ca intr-un film ma intorc in intuneric sa vad fetele oamenilor… Azi am fost pentru oameni, m-am regasit, mi-am luat energia din energia lor… Piesa a fost draguta, simpatica, cu momente comice, dar as fi preferat sonorizare mai buna un pic. Microfonul ala te facea sa vrei sa iesi sub orice forma din sala. Ciudat e ca numai eu paream deranjata de asta… In fine… Si-am fost la teatru. La TNB. Si ajunsa la TNB, cum oare as fi putut sa ma ma rasfat din amintirile trecute, din marea mea placere, din orasul pulsand, oameni tristi sau veseli, obositi sau vioi, venind de la munca sau iesiti la plimbare, tineri si batrani, catelu ala mic si dulce (un pui de labrador negru, adorabil). Asa ca mi-am luat locul dintotdeauna, pe treptele din fata, admirand… Ma mai remarcau unii, se uitam la mine si eu le zambeam.. asa am facut mereu. Oamenii care ma priveau stand acolo le zambeam si asteptam raspunsul lor. Azi mi-au raspuns toti cu aceeasi “moneda”… ma simt mai bine, asta asteptam, m-am saturat de fete plicitsite, de morocanosi, grabiti, cu telefoanele continuu la ureche sau cu laptopul in brate, cu casti in urechi si totusi incruntati. Eu sunt utopica aproape.. cand merg pe strada parca plutesc, zambesc tamp, ascult muzica si zambesc iar, doar e muzica mea, aia care-mi place, de ce sa ma uit stramb? Uneori dau si din cap(sau poate am eu impresia) pe muzica mea… Eu sunt mai metafizica, daca ma vedeti pe strada incercati totusi sa-mi zambiti… O sa ajung si eu ca voi si atunci nujveti mai fi nevoiti.

Si-am plecat la drum (cu praf de stele pe urmele mele ). As fi urcat in metrou, da era cerul mov si n-am putut sa fac asta… La unirii acelasi balamuc dintotdeauna… Ufff… Imi place aglomeratia, oamenii, viata, agitatia, vorbele, dar acolo e parca obositor.. Tone de tarani pe metrul patrat, care mai de care mai haotic.. Nu poti merge in linie dreapta, totu-i un slalom… Doh… La Budapesta miroase a iasomie. De cand ma stiu miroase acolo a iasomie. Si ador mirosul de iasomie si macii rosii. Ceru-i deja bleu-marin. Era tare daca era visiniu…

“Baza sportiva Sincai. Teren sintetic fotbal si baschet. 0732 xxx xxx”.  PE BUNE? Sa mori tu… Au facut o laie si-astia… ce urat.. Si nu mai e curtea aia mare plina de pietris in care isi zdreleau astia picioarele, si bancutele de pe care ne dadea jos (stateam cocotate pe ele :”>) femeia-barbat, cu pachetele noastre de tigari in mana si cu degetul celeilalte indicant precis si intepator spre ochii nostri zbierand ca ne duce la director… Ha ha.. ce ironic… Bancutele… Pfoaaa.. Asa am un chef sa ma duc sa-i suflu un fum in fata muierii aleia nesuferite =)). O sa-mi ia tigarile? Ca ultima data cand am facut asta mi le-a luat

Ma gandeam(doh, stiu, am stricat tot… ) s-o iau pe Briza la un teatru… Si-am ales si piesa, astept sa intre in scena. Visul unei nopti de vara… Superb, genial, opera de arta… (mai ales actoru ala de-l interpreteaza pe bufon.. sau ce-o fi ala :”> ). Cred ca.. i-ar placea…

Si ma mai gandeam la cat de efemere sunt cuvintele… La cat de inselatoare sunt. Si de reci. Si de insignifiante. Seci. Facute sa-ti ascunda gandurile… Preferi un “Te iubesc” spus sau unul privit? Simtit? Sa vezi in ochi. Si pe buze. Sa-ti spuna o fiinta cu ea insasi “te iubesc”, dar fara sa rosteasca asta. Eu da… Ma rog, eu sunt metafizica si am pitici de gradina pe creieri. Mov.

Metrou Tineretului. Whoa, cat de cunoscut. Parca mi-era dor…Parca mi-e mai familiar decat metrou Eroilor, cu toate ca pe cel din urma il vad aproape zilnic, iar pe primul nu l-am mai vazut de-un secol, parca… In capatul peronului. Pe aceeasi banca. Cu cartea mea de metrou… “<Louis, cum era cand.. faceai dragoste?> <Era ceva grabit… Si.. rareori savurat… ceva acut care se irosea repede. Cred ca era umbra palida a uciderii>”.

Umm.. Muzica.. Am uitat de muzica. Castile (unde dracu-s castile alea? Ah, aici.. De ce le-am bagat asa ampulea, acu tre sa le descurc ). Playlist… Tribute…

“I’m in love with a fairytale

Even though it hurts…

Cuz i dont care if i lose my mind

I’m already cursed…”

Incredibil sunt de haotica, acum nu-mi mai pot ordona ideile si pe tot drumul asta erau asa bine aranjate incat am si uitat ce-am gandit, doar franturi si idei… So… Photoblogging… Am zis:

Eva, pleaca! Sau… Nu pleca…

Fabule…

Uneori ai senzatia ca viata e o ironie, ca cineva iti joaca feste, ca esti o papusa…

Ma intreb de ce pastrez lucruri, nefolositoare, dar incarcate de amintiri. Am deschis biroul azi, ca in fiecare zi si-am remarcat multe lucruri care poate nu-si au rostul. Am gasit invitatia la excursia clasei dintr-a 9-a. Semnata de dirigu, cu un absolvent tiparit pe ea. Am gasit jurnalul din liceu, scris in caractere pe care le-am uitat de mult. M-am uitat jumatate de ora pe el, si l-am descifrat… Frumos.

Ma intrebam apoi.. de ce oare mai pastrez toate revistele liceului care mi-au trecut vreodata prin maini. Nostalgie. Citeam articole in ele… Viata de liceu. Mi-am gasit incercarile lirice scrise frumos si corectate… De cine? O persoana altfel. Pacat ca nu mai e acelasi… Pacat ca nici eu nu mai sunt. Atunci m-am amuzat zile intregi, acum mi-au provocat cateva lacrimi… 3… Cat de prafuite mi se par. Caietul pe care imi scrisese cineva in clasa a 10-a sa fiu cuminte.

Pe panoul plin vad pachetul de tigari, ultimul pachet de tigari fumat cu el, cel cu care stateam noptile si citeam Nichita Stanescu la lumina a doua lumanari, pe muzica lui Bitza si-a lui Tudor Chirila. Imi trec prin minte mii de ganduri si inteleg acum tot ce imi spunea el ca o sa le inteleg cand o sa cresc… Oare am crescut? Bilete la teatru si de tren. O poza veche si o tigara de foi, nu mai miroase, dar inca ii simt aroma de vanilie. Citate din cateva carti… “You can see then whenever it’s rain from Rome to New Orleans, dancing on the graves…”; “Nu renunta niciodata la visele tale”.

E greu sa traiesti in prezent? Nu e extrem de usor… E mult mai greu sa traiesti in trecut, sa-l vrei, sa nu-l poti avea, sa te chinuie. Sa-ti amintesti cat de bine si usor era. De ce sunt oamenii rai gratuit? Incerc sa nu vad mizeria, rautatea, ura din oameni, dar ma lovesc de ea. De ce esti displacut chiar daca incerci sa fii bun si sociabil? De ce te schimbi numai asa cum nu vrei, nu si cum vrei, de ce-i mai greu sa urasti decat sa iubesti, sa faci rau decat bine? De ce arunca oamenii vorbe fara sa le gandeasca? De ce sa port costum?

Cum poti sa-ti culegi creierii raspanditi peste tot cand te lovesc lucruri din toate partile? De ce acel pe care il stii de atata vreme, si pe care ti-ar place sa-l scoti la o ceasca de povesti pentru ca ti-e dor de tine are aceeasi tema ca tine, de ce-l gasesti intamplator in doua locuri diferite si de ce te rascoleste asta atat? De ce dai peste trecut peste tot cand tu vrei sa traiesti in prezent? Ce importanta are o lucrare din liceu?

Cat sa empatizezi cu oamenii incat sa lasi de la tine si sa te ignori, sa pari in regula cand tu traiesti o tornada interioara?

E o ora mica din noapte, ma intreb daca e tarziu sau devreme. Trag inca un fum incet si iau o gura de whisky… O sa ajung alcoolica, am o sticla de whisky si una de gin fix langa pat. Am ajuns sa-mi traiesc zilele in adancul meu nesomn si noptile invatand, incercand sa ma amagesc ca asta imi aduce satisfactii. Am reusit. Ma satisface ideea de a invata, nu ma incanta altceva. Ma enerveaza vremea calda si insorita, imi da energie si chef de viata, pierdere de timp pe care nu mi-o permit. Am fost in Herastrau zilele trecute doar pt a sta 15 minute intinsa pe banca cea mai plina de amintiri din tot parcul. Au durat o vesnicie.. In jurul meu vedeam prin ochii inchisi zeci de oameni cunoscuti, iubiti, pierduti. Auzeam toata galagia facuta de ei. “Vreau si eu o tigara”… Imagini, sunete, vorbe.. Ii vedeam pe toti ca intr-un film vechi, in care observi cum frame-urile se succed. Am alergat si m-am trantit pe iarba. Si-am privit cerul asa. IN imaginatia mea… Utopic.

De ce fabule? Pentru ca de obicei acolo gasesti umor, uneori negru, satira, ironie. Exact ca viata. Cat de ironica poate fi, cand incerci jumatate de ora sa-l consolezi pe cel pe care l-ai iubit cel mai mult, intr-o vreme atat de indepartata ca aproape nu mai tii minte cat a durut, sa fii natural si sincer, ca abia dupa ce inchizi telefonul sa realizezi ce-ai facut?

Si tu.. de ce imi zici noapte buna, daca tot nu vorbesti pana atunci?

I’m becomin’ insane…