asta ar trebui sa fie un post gol… ca mine… ca mintea mea acum… intr-o stare de liniste dureroasa.. apasatoare. am o stare atat de ciudata ca nu o pot exprima in cuvinte. pur si simplu refuza sa iasa,de parca ar sti ca daca ar rosti ce e in interiorul meu ar spune vorbe grele… ar sti ,ele, cuvintele, ca ar fi unele dureroase, reci…. nu stiu ce am… un calm sec.. trist. si scriu aici pentru simplul motiv ca imi vine sa scriu. orice. am recitit postul anterior… cat de greu suna. cat de metalic. trist. cat a durut. acu mi-a trecut in mare parte. sunt bine. unul nu imi mai e prieten cum imi era [...] e prima data cand spun “nu il mai iubesc”.
pe celalalt l-am iertat. a fost dulce. si cald. a stiut cum sa exprime regretul ca m-a lovit. m-a luat in brate si m-a pupat pe frunte. e un prieten drag care … damn… incerc sa-i gasesc scuze. nu! n-are. eu nu fac asa… am plans in bratele lui. a fost asa cald si relaxant sa fac asta.. se vedea in ochii, gesturile, vocea lui. in cuvintele lui ca ii pare rau. si m-am simtit atat de eliberata sa stau in bratele lui si sa ma stranga tare tare in brate…
oare … nu am ales bine oamenii? oare… sunt eu perimata pentru secolul asta? oare sunt singura care mai iubeste? as zice ca nu… cu toate ca de multe ori faptele contrazic ideea… cu toate ca… as zice ca unii inca mai iubesc… si chiar stiu cum sa o faca.
am nevoie de caldura… trec prin momente un pic mai delicate ale vietii.. nu stiu incotro ma indrept cu toate ca am autostrada in fata.. cu toate ca sunt deja pe ea… nu stiu daca o sa reusesc, daca o sa fie bine… nu stiu daca raspund asteptarilor… daca o sa raspund vreodata…dar… eu sper ca da.. nu vreau sa-i dezamagesc…
imi intind din nou palma dreapta intr-o supinatie tragica ,tinand in ea inima… o s-o iei?


