Ce avem?

Tnx Mada… N-am mai bocit asa cu pofta de mult… Tnx…

Ana X

Soarele isi arunca razele usor printre jaluzele… ah, trebuie sa fie deja dupa-amiaza, e asa cald si dulce…

Si mai dulce cand cade pe fata lui. ii face tenul auriu, trasaturile mai colorate si aer angelic pe ochii inchisi. si umerii fini. inchid ochii din nou.. ah, umerii astia, cu greu te poti abtine de la a-i saruta. si-o fac.. pfff.. sunt mai fini decat mi-am imaginat doar privindu-i… cat e de cald…

-Hey… Neatza [zambet cald.. ah.. cat de cald...]

-Neatza…

-Te uitai la mine.. cand dormeam?

-Da.. cred ca da… Saruta-ma… si apoi.. ma duc sa fac cafeaua?

[...]

-Sure…

Brrrr.. cat de frig e in bucatarie… daca ma agat de aragazul asta pana fierbe cafeaua poate-i ceva mai bine…

-David! E gata cafeaua, hai !

Visare

Stai langa mine si priveste-ma
Dormi langa mine si viseaza-ma.

N-are rost sa-ti amintesti ce-a fost
Fiindca tot ce-a fost a trecut.

Canta cu mine si asculta-ma
Plangi pentru mine si salveaza-ma.

Nu e greu sa crezi ca tu esti eu
Si dorinta mea e a ta.

Stinge lumina si aprinde-ma,
Rupe din tine, intregeste-ma,
Iarta-mi visarea si trezeste-ma.

Requiem for a dream

Iti propun sa incerci un experiment mai neobisnuit, un exercitiu de imaginatie, daca vrei.

Imagineaza-te legat la ochi si deschide-ti toate celelalte simturi. Trebuie sa fie o senzatie foarte puternica sa-l descoperi pe celalalt doar prin parfumul pe care il lasa in urma pielea lui, doar prin caldura respiratiei sale.
La inceput e doar tatonare… iti place si simti ca mai vrei. Trage atunci aer in piept, inca o data, si inca o data. In fazele avansate ale experimentului, vei ajunge sa il simti in fiecare particula de aer care iti patrunde in corp. Deja vrei mai mult, si mai mult, si simti ca nu mai ai aer, ca trebuie sa respiri adanc, sa oftezi, simti ca te sufoci, pentru ca poate fi intr-adevar sublim.

Apoi, ascute-ti buricele degetelor si intinde mana… atinge, pipaie, mangaie, strange! Ia-i palma in mana ta si citeste-i fiecare linie, de la suflet la destin. Nu te apropia insa prea tare, magia poate sa dispara oricand, la cel mai mic semn de agresiune! Fii delicat!

Nu trebuie sa vezi, pentru ca simti. Mirosi, atingi, gusti. Gusti aroma aerului pe care il respirati, impreuna in aceeasi incapere, si e ca si cum ai musca dintr-un mar verde… stropii de roua, toata savoarea se imprastie in aerul din jur si crede-ma, ai ingheta clipa pentru senzatia aceea de dulce-acrisor care iti face de fiecare data, invariabil, corpul sa se infioare. Ai vrea sa nu se mai termine. Niciodata.

Apoi ii auzi vocea. Dar ii simti si zambetul mangaindu-ti fata? Acelasi “da” si “nu” pe care le vezi atat de des, acum, legat la ochi, suna parca cu totul altfel. Despici fiecare silaba, fiecare vocala, si sorbi fiecare verb, devorezi totul pentru ca simti ca asta te hraneste. Fiorul descoperirii e la fel de intens ca atunci cand reusesti sa gasesti pe cineva drag intr-o piata publica in miez de sarbatoare populara…

Of…

Se spune ca ochiul e fereastra sufletului. Si totusi de ce uneori, deseori, suntem atat, dar ATAT DE ORBI?

 

 

L.E. Textul nu e scris de mine… e primit odata, de mult, prafuit, gasit dupa un format la sistem, printre alte hartiute, texte, documente, prin lista de donatii si vreo 2 discutii pe mess… Intentia mea era sa-l public in momentul respectiv, dar ma infiora mult prea mult ca s-o fac… Acum l-am publicat fara sa-l citesc macar, pt a corecta eventualele greseli de dactilografiere, deci daca sunt, rog indulgenta… Poate intr-o zi o sa am curajul sa-mi citesc postul asta…

So i failed… Again…

cred ca-s emo.. cred ca nu ma intelege nimeni… cred ca-s singura… cred ca duc lipsa de multe… atentie, afectiune, liniste. cred ca sunt jalnica. cred ca ma lamentez prea mult. cred ca mi-au cazut aripile. cred ca m-am consolat. cred ca m-am obisnuit. cred ca am uitat sa zic ca-i si maine o zi. si c-o sa fie bine. cred ca mi-a pierit tot optimismul si mi-a murit speranta. cred ca ma duc la fund. cred ca ma duc la baietii veseli. si nu ma mai intorc. cred in realitatea mea si sunt convinsa ca e de 37,16 ori mai buna decat cea reala. si cred ca daca as vinde-o la bursa din new york as castiga pe ea cat sa-mi iau o apa plata, un covrig rece si Libertatea de vineri. dar macar are o valoare. doar ca nu-i apreciata corect. poate ca va fi dupa ce mor. o sa iau premiul nobel pt realitati paralele si o sa fiu un karl marx in miniatura. si la fel ca si ideea lui si a mea va fi intarpretata prost. si o sa moara oameni. de foame. ca cica visele nu tin de foame. si nici idealismul. si nici fericirea simpla si curata. gen fericirea unui copil cand are jucarie noua… sau a unui caine in iarba verde cand e caldut si soare. sau a mea pe plaja, noaptea. da cica daca esti fericit ca boul ca stai noaptea pe plaja mori de foame. cred c-ar fi mai bine sa mor. cred ca-s emo. da poate asa fac un bine omenirii.. poate asa invata ca fericirea sta in sanatatea, relaxarea, linistea si placerile psihice. ca e mai fericit fraieru care sta in cort pe plaja cu gagica… chiar de mai sta cu ea o luna. o iubeste. nebuneste.. acum si aici… de 1000 de ori mai fericit decat imbuibatu de la hotelul de 5 stele din apropiere care tocmai a terminat sticla de 15000 euro de sampanie si curva blonda agatata pe drum. poate-ar invata ca banii nu-s buni. ca nu cumpara nici macar 1% din ce are nevoie un om ca sa fie om. si fericit. poate-ar invata ca scopul vietii nu-i sa ne imbuibam si sa traim in lux, sa avem masini si case, si portofele mari. scopul vietii e s-o traim. altfel decat in cluburi, altfel decat sclavi ai sistemului, ai altora, ai nostri. poate-ar invata sa zambeasca atunci cand merg pe strada. si sa fie mai binevoitori. si mai atenti la propriile lor persoane.. si la cei din jur.

fragmente de ganduri la ore ilegal de mici… scrise de-un copil. de ce? nu-i pasa nimanui.. dar.. le scriu aici.. pentru ca locul asta va fi peste ani.. si sper ca atunci cand vreodata as alerga dupa sampanii de 15000 euro si hoteluri de 5 stele… sa recitesc.. si daca macar nu pot schimba nimic in lumea asta.. macar pe mine sa ma schimb. sa-mi amintesc ca eram copil, aveam 20 ani, simteam ca la 16, visam la cai verzi pe pereti si poate ca realitatea mea era mai buna decat realitatea lor…

so i failed.. again…