cred ca-s emo.. cred ca nu ma intelege nimeni… cred ca-s singura… cred ca duc lipsa de multe… atentie, afectiune, liniste. cred ca sunt jalnica. cred ca ma lamentez prea mult. cred ca mi-au cazut aripile. cred ca m-am consolat. cred ca m-am obisnuit. cred ca am uitat sa zic ca-i si maine o zi. si c-o sa fie bine. cred ca mi-a pierit tot optimismul si mi-a murit speranta. cred ca ma duc la fund. cred ca ma duc la baietii veseli. si nu ma mai intorc. cred in realitatea mea si sunt convinsa ca e de 37,16 ori mai buna decat cea reala. si cred ca daca as vinde-o la bursa din new york as castiga pe ea cat sa-mi iau o apa plata, un covrig rece si Libertatea de vineri. dar macar are o valoare. doar ca nu-i apreciata corect. poate ca va fi dupa ce mor. o sa iau premiul nobel pt realitati paralele si o sa fiu un karl marx in miniatura. si la fel ca si ideea lui si a mea va fi intarpretata prost. si o sa moara oameni. de foame. ca cica visele nu tin de foame. si nici idealismul. si nici fericirea simpla si curata. gen fericirea unui copil cand are jucarie noua… sau a unui caine in iarba verde cand e caldut si soare. sau a mea pe plaja, noaptea. da cica daca esti fericit ca boul ca stai noaptea pe plaja mori de foame. cred c-ar fi mai bine sa mor. cred ca-s emo. da poate asa fac un bine omenirii.. poate asa invata ca fericirea sta in sanatatea, relaxarea, linistea si placerile psihice. ca e mai fericit fraieru care sta in cort pe plaja cu gagica… chiar de mai sta cu ea o luna. o iubeste. nebuneste.. acum si aici… de 1000 de ori mai fericit decat imbuibatu de la hotelul de 5 stele din apropiere care tocmai a terminat sticla de 15000 euro de sampanie si curva blonda agatata pe drum. poate-ar invata ca banii nu-s buni. ca nu cumpara nici macar 1% din ce are nevoie un om ca sa fie om. si fericit. poate-ar invata ca scopul vietii nu-i sa ne imbuibam si sa traim in lux, sa avem masini si case, si portofele mari. scopul vietii e s-o traim. altfel decat in cluburi, altfel decat sclavi ai sistemului, ai altora, ai nostri. poate-ar invata sa zambeasca atunci cand merg pe strada. si sa fie mai binevoitori. si mai atenti la propriile lor persoane.. si la cei din jur.
fragmente de ganduri la ore ilegal de mici… scrise de-un copil. de ce? nu-i pasa nimanui.. dar.. le scriu aici.. pentru ca locul asta va fi peste ani.. si sper ca atunci cand vreodata as alerga dupa sampanii de 15000 euro si hoteluri de 5 stele… sa recitesc.. si daca macar nu pot schimba nimic in lumea asta.. macar pe mine sa ma schimb. sa-mi amintesc ca eram copil, aveam 20 ani, simteam ca la 16, visam la cai verzi pe pereti si poate ca realitatea mea era mai buna decat realitatea lor…
so i failed.. again…
wonderfull… wamintiri 
)
? oare o sa ajung si la 30 ani “pustoaica de liceu”? sper… 
Daca vrea careva sa-si dea cu parerea, e binevenit… 
Ganduri amestecate